Cursurile pentru copii la Casa de Cultură Turceni

Cursurile de dans modern

Dansul, la fel ca şi muzica face parte din existenţa omului încă de la apariţia acestuia, mai întâi ca formă de domolire a spiritelor naturii, a zeităţilor, mai apoi, de exprimare a trăirilor, credinţelor iar astăzi vorbim de dans ca de o formă de artă-arta dansului. La momentul actual se poate vorbi de dans ca de arta care ajută la dezvoltarea fizică, emoţională şi socială a copiilor, având în vedere că integrarea socială a acestora se realizează din ce în ce mai greu din motive deja cunoscute. Cursul de dans modern este organizat de Casa de Cultură Turceni în perioada 01.09.2016-30.09.2017. Vârsta minimă de frecventare a cursului este de 4 ani în cazul în care copilul dispune de posibilităţi de acomodare. Frecvenţa de desfăşurare a cursului este săptămânal(în fiecare Sâmbătă începând cu ora 1000).

Obiectivele generale şi scopul cursului: o modalitate practică şi sănătoasă de petrecere a timpului liber, disciplinează gândirea şi ţinuta, obţinerea unei ţinute corecte şi elegante, dezvoltarea coordonării, flexibilităţii, ritmicităţii etc., deprinderea mişcărilor şi paşilor de bază, formarea unei trupe de dans, formarea de perechi pentru dansul de societate, participarea la activităţi, concursuri, etc. Modalitatea de derularea  a cursului pentru luna septembrie: în data de 01.09.2016, în data de 08.09.2016 participare la spectacolul organizat de Nedeia de Sfânta Marie în satul Gîrbovu, în data de 17.09.2016, în data de 24.09.2016

În cele 4 zile lucrătoare pentru cursul de dans modern, prezenţa participanţilor cumulată la curs este de 85. Fiecare zi de curs presupune: exerciţii acomodare şi integrare, exerciţii de încălzire, predarea paşilor pe numărătoare, repetiţie la coregrafia de hip-hop fete, repetiţia la coregrafia de vals perechi. În prezent numărul de participanţi la acest curs este satisfăcător, rămâne problematică lipsa de consecvenţă din partea acestora, afectând repetiţiile la coregrafiile deja stabilite.

Cursurile de chitară şi canto muzică uşoară

Pentru perioada 01 Septembrie 2016-30 Iunie 2017 se desfăşoară cu continuitate cursul de chitară şi canto muzică uşoară. Face parte dintr-o ofertă de formare culturală cu 8 cursuri, organizate de Casa de Cultură Turceni, adresându-se cu predilecţie elevilor/copiilor cu vârsta  minimă 4 ani. Obiectivele generale şi scopul cursului: -furnizarea reperelor formatoare bazate pe descoperire, muncă, talent, atragerea unui număr cât mai mare de participanţi la curs, dezvoltarea inteligenţei muzicale, asimilarea de noţiuni noi, repertoriu variat, participarea la activităţi, proiecte, concursuri, obţinerea de performanţă pentru viitor. Modalitatea de derulare a cursului pe luna septembrie: în data de 01.09.2016, în data de 08.09.2016 participare la spectacolul de Sfânta Marie din satul Gîrbovu, în data de 17.09.2016, în data de 25.09.2016

În cele 4 zile lucrătoare pentru cursul de chitară şi canto muzică uşoară prezenţa la cursuri cumulată a fost de 48 participanţi. Fiecare zi de curs presupune: -metode de socializare şi cunoaştere pentru noii înscrişi, integrare în grup, vocalize pentru încălzirea corzilor vocale, lucru individual cu toţi participanţii, cu prezentarea/pregătirea  cântecului ales, noţiuni de armonie, note muzicale pentru instrumentul chitară, teme şi propuneri pentru următoarea prezenţă la curs. Ca un scop al cursului pentru luna octombrie rămâne prezentarea cât mai atractivă pentru a atragerea unui număr mare de participanţi.

 

Cursurile de teatru din cadrul Casei de Cultură Turceni

Teatrul este o foarte bună modalitate de a deschide universul copiilor şi nu numai către cultură, de a le îmbogăţi imaginaţia şi o modalitate de a se indentifica cu diferite personaje, de a-şi forma personalitatea(prin învăţarea unor comportamente de tip pozitiv sau negativ pe care personajele le afişează).

Perioada de desfăşurare: 01.09.2016-30.06.2017. Vârsta minimă pentru înscriere: 6 ani. Tipul activităţii: practică

Frecvenţa: săptămânal. Adresabilitatea: Cursurile se adresează celor care îşi doresc să dea viaţă unor personaje pe scenă,  care doresc să înveţe şi să dezvolte personalitatea, celor  care nu îşi exprimă  dorinţele şi sentimentele tocmai pentru deblocarea energiei interioare şi stimularea spontaneităţi şi creativităţii. Obiectivele generale şi scopul cursului: atragerea unui număr mai mare de participanţi, promovarea lecturii prin spectacol, ocuparea timpului liber într-un mod creativ, descoperirea talentelor şi formarea personalităţii copiilor, punerea în scenă a unor piese de teatru, participarea la concursuri şi festivaluri de gen,

Pentru luna septembrie 2016 cursul s-a desfăşurat: în data de 03.09.2016, în data de 10.09.2016, în data de 17.09.2016, în data de 24.09.2016

În cele 4 zile lucrătoare în luna septembrie pentru instructor, prezenţa cumulată la curs a participanţilor este 24. Mod de desfăşurare: jocuri de rol, integrare, imaginaţie, exerciţii de dicţie, lectură, repetiţii la piesa de teatru aleasă. Scopul pentru luna octombrie este  atragerea de participanţi noi, având în vedere dificultatea şi perioada îndelungată necesară pentru montarea unei piese de teatru, lipsa de rezultate imediate, devine dificil să atragem participanţi care să rămână la acest curs.

Cursurile orgă şi canto muzică populară

Încadrat în categoria folclorului muzical, cursul de orgă şi canto muzică populară prezintă interes datorită redării înţelepciunii populare, a originalităţii acesteia; în creaţiile muzicale populare regăsindu-se crezurile şi filozofia de viaţă a înaintaşilor, natura, oamenii, evenimentele şi istoria. Obiectivele generale şi scopul cursului: furnizarea reperelor formatoare bazate pe descoperire, muncă, talent, atragerea unui număr cât mai mare de participanţi la curs, dezvoltarea inteligenţei muzicale, transmiterea patrimoniului spiritual local şi regional prin cântec, stimularea creativităţii şi talentului, formarea/pregătirea grupului folcloric, adjudecarea unui repertoriu variat individiual şi grup, promovarea tinerelor talente locale, participarea la activităţi, proiecte, concursuri etc.

Modalitate de derulare a cursului pe luna septembrie: în data de 01.09.2016, în data de 08.09.2016 participare la spectacolul de Sfânta Marie organizat de Primăria Oraşului şi Casa de Cultură Turceni în Satul Gîrbovu, în data de 17.09.2016, în data de 25.09.2016

Prezenţa la cursuri pentru instructor a fost de 4 zile lucrătoare cu timpul de lucru stabilit în funcţie de numărul de participanţi iar prezenţa acestora cumulată pe luna septembrie-38. Fiecare zi de curs presupune: acomodare şi integrare, vocalize, acompaniere şi pregătirea individuală a fiecărui cursant, exerciţii şi repetiţii la orgă cu cei înscrişi la acest instrument muzical, repertoriul vizat: cântece gorjeneşti, repetiţii repertoriu grup vocal fete. Pentru luna octombrie se încearcă pregătirea unui număr cât mai mare de cântece şi atragerea cursanţilor.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *