Monografia Localităţii Turceni (partea a 4-a) – Obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou)

Lucrarea de faţă, care se doreşte a fi un studiu monografic asupra principalelor dimensiuni socio-economice, politice şi culturale ale localităţii Turceni în ultimii săi ani de existenţă rurală şi trecerea ei spre urbanizare, urmăreşte mai multe obiective. (…) Mi-am propus ca, pe cât voi putea, să prezint trecutul localităţii noastre, prezentul şi în special să prefigurez viitorul (…) Pentru a putea să realizez această lucrare a fost necesar să stau zile întregi şi să cercetez documente vechi la Arhivele Statului din Tg-Jiu, la mai multe puncte documentare din Craiova şi Bucureşti. A fost necesar să discut cu mulţi octogenari care, astăzi, din păcate nu se mai află printre noi. De un real sprijin mi-au fost locuitorii comunei de la care m-am informat despre munca lor, despre obiceiuri, tradiţii, port, gospodării, mod de trai etc., de-a lungul timpului. Pentru tot ce am reuşit să fac, mulţumesc din inimă tuturor celor care mi-au dat o informaţie cât de mică ce mi-a fost de mare ajutor în realizarea prezentei lucrări.

Profesor Emil Gâlceavă,

(Monografia Localităţii Turceni, ISBN 978-973-0-16699-6, Turceni, 2014)

 Capitolul precedent: Clima

Obiceiurile, datinile, cântecele rituale însoţesc viaţa omului de la naştere până la mormânt, uneori, în diverse şi multiple aspecte chiar şi după moarte. Multe dintre acestea apar ca sărbători interesante cuprinzând o latură spectaculoasă, dramatică.

Elementele magice ale unor obiceiuri vin să ateste persistenţa unor formule răspăndite încă de la daci. Pe teritoriul comunei s-au transmis din generaţie o paletă variată de obiceiuri legate în special de Anul Nou, Crăciun, obiceiuri legate de muncile agricole, legate de momente importante din viaţa omului: naşterea, nunta, înmormântarea.

Cu ocazia Anului Nou, cel mai frecvent obicei este pluguşorul. Urarea pluguşorului se practică în dimineaţa zilei de 1 ianuarie începând din jurul orei 5 pînă la orele 11. Se face de către tineri, numai băieţi, în vârstă de 7-8 ani până la 15-18 ani. De obicei un pluguşor este alcătuit dintr-un echipaj de 4 până la 6 tineri, care poartă „un plug“ făcut din lemn frumos împodobit cu hârtie de diferite culori. Doi dintre tineri trag acest pluguşor, un altul pocneşte dintr-un bici confecţionat din fibre de cânepă, unul imită semănatul, unul ţine plugul de coarne. Acesta are rolul cel mai important deoarece de obicei el rosteşte şi urarea. Anumite versuri sunt repetate în cor de tot grupul. Urarea se face în curtea fiecarărui gospodar care doreşte aceasta, iar grupul este răsplătit cu bani, colaci, fructe, etc.. Urarea este declamată prin versuri de obicei scurte, dar cu poeme uneori destul de lungi, cu un conţinut în care se succed muncile agricole de la arat şi semănat până la secerat, recoltat şi chiar până la împletirea colacilor. Se urează, în versuri pline de voioşie, fiecărui gospodar: fertilitate, abundenţă, îmbelşugare. Dintre toate obiceiurile, pluguşorul este poezia care a cuprins cele mai multe aspecte ale noilor transformări politice, sociale şi economice petrecute în ţara noastră după eliberare. De multe ori urarea pluguşorului are un caracter local şi chiar personal.

Urarea cu sorcova se face tot în dimineaţa zilei de 1 ianuarie cam la aceleaşi ore cu pluguşorul. Se face de copii, băieţei şi fetiţe în vîrstă 4-5 până la 7-8 ani.

De obicei copii merg în grup dar fiecare îşi spune urarea sa ţinând în mână sorcova cu care atinge prin bătăi uşoare corpul celui căruia îi adresează urarea. Sorcova nu este altceva decât o nuia de 30-40 cm, lungimea încovoiată în mod oval de care sunt prinse anumite flori făcute din hârtie colorată. De obicei, copii merg cu sorcova să ureze la bunici sau rude apropiate. Urătorii sunt răsplătiţi cu bani, bomboane, fructe, etc. Capra, este un obicei din ce în ce mai puţin răspândit în cadrul comunei. Se practică tot în dimineaţa zilei de 1 ianuarie. Jocul caprei are un caracter de petrecere fără un conţinut precis. Cu capra merg 2-3 copii numai băieţei în vârstă de 13-16 ani. Capra este un obiect din lemn ce înfăţişează figura unui cap de capră completat cu o cuvertură sau pătură sub care stă adăpostit cel care execută jocul caprei, pe pătura sub care stă adăpostit cel care execută jocul caprei, sunt prinse panglici de hârtie colorată, sau alte obiecte pentru ornamentare. În ajunul Crăciunului, respectiv în dimineaţa zilei de 24 decembrie, pe la ora 9, copii băieţi şi fete, altădată oameni de toate vârstele, mergeau la colindatul din casă în casă. Fiecare gospodar iese la poartă şi împarte la colindători nişte colaci făcuţi într-o formă specială mai alungiţi şi răsuciţi faţă de colacii obişnuiţi care se cheamă „colindeţi“. Aceştia se mănâncă de obicei înmuiaţi în zama în care se fierb maţele porcului în noaptea Crăciunului. Gospodarul care, dintr-un motiv sau altul, nu a putut împărţi colindeţi la colindători este aspru admonestat de aceştia prin cuvinte de ocară, dorindu-i să-i moară animalele, de obicei capra, sau dorindu-i alte lucruri neplăcute.

În zilele noastre tot mai mulţi gospodari în locul colindeţilor făcuţi în casă, împart la colindători chifle, covrigi, bomboane, biscuiţi, etc., cumpărate din unităţile comerţului de stat.

În seara zilei de 24 decembrie, începând din jurul orei 20.00, copii merg cu Steaua. Steaua este confecţionată din lemn cu mai multe colţuri, iar pe faţă are lipită o hârtie pe care sunt desenate diferite scene magice privind naşterea lui Hristos. Cu Steaua merg câte 4 copii, intră în casa gospodarului care îi primeşte, se aşează şi cântă câte doi-doi, texte compuse pe scheletul misterelor religioase.

Vicleimul, Vicleiul este o dramă populară care are ca temă naşterea lui Iisus, călătoria şi înfăţişarea cu daruri a magilor. Acest obicei astăzi nu se mai practică decât în fostele sate Stolojani şi Turceni de Sus. O atenţie aparte reţine modul cum se practică, de altfel cum s-a practicat în trecut, Vicleiul în fostul sat Stolojani. Aici, pe lângă drama religioasă care se prezintă în prima parte, în partea a doua urmează un joc cu elemente laice, foarte interesant care cuprinde aspecte semnificative din viaţa şi activitatatea oamenilor, satirizând pe fondul unor convorbiri purtate cu un moş, fratele acestuia, nevestele lor şi alte personaje, aspecte din munca oamenilor, criticând pe cei care nu muncesc bine pământul, nu îngrijesc animalele sau mai recent pe cei care nu muncesc suficient de bine în gospodărie sau în şantierele din comună. Majoritatea personjelor poartă măşti de aceea li se mai spune Viclei mascat la care participă 16-18 personaje, spre deosebire de celălalt căruia i se mai spune Viclei drept şi la care participă numai 6 persoane şi cântă numai cântece religioase.

Altă dată cu Steaua şi Vicleiul se umbla începând cu 24 decembrie trei seri la rând. Acum aceste obiceiuri s-au restrâns atât ca arie cât şi ca participare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *